Nu va fi cu poeme!
Nu va fi cu poeme, de această dată, sau va fi cu o urmă de poezie ca să apună și să răsară soarele sub reflexul unui zâmbet, chiar dacă trist, măcar cu speranță. Va fi despre azi, în alb și negru, pe înțelesul tuturor, cu mâna la suflet și întrebarea de ce? Într-o zi în care creștinii ortodocși s-au putut împăca prin ei înșiși în rugăciune pentru Duminica Sfintei Cruci iar creștinii catolici s-au putut bucura de revenirea Papei Francisc în Piața Sfântului Petru de la Vatican, după o perioadă de grea încercare a sănătății sale, lumea din imediata noastră vecinătate este profund măcinată de neliniște, revoltă și război. Mulți trec nepăsători peste aceste vești pentru că își duc cu greu propriile vieți tulburate de lipsuri, neîmpliniri și tristeți. Alții trec nepăsători pentru că drumul lor este un carusel al stării de bine personal parcurs pe liniile unor hărți reale, între destinații luxuriante sau seri somptuoase presărate cu șampanie de lux și muzică de relaxare, în tihna ...