Amprenta fulgului de nea
Cerul coboară în palmele noastre lăsând urme adânci de lumină. Obișnuiește să ia forme diferite și să ne surprindă lăsându-se descoperit, de fiecare dată, altfel. Când ninge, privim și simțim propria stare de spirit prin simetria perfectă a fulgului de nea.
Fulgii de nea sunt fascinanți prin unicitatea lor într-o dimensiune a timpului devenit spațiul unui fenomen ireversibil. Cerul se desface în infinite bucăți de lumină care se revarsă peste natura copleșită de așteptare. Tăcerea cuprinzătoare și profundă a fiecărui fulg de nea este ca o durere peste care zăpada se așterne obosită de lungul drum între cer și pământ.
Fulgul de nea are identitate și îmbogățește spiritul locului în care alege să se oprească stârnind clipa să nu lase urme în calea luminii ca să nu-l topească.
În urmă cu 90 de ani (1935) procesul de absorbție a umezelii din picăturile răcite proporțional cu umiditatea și saturația aerului a fost denumit efectul Bergeron după numele meteorologului suedez Tor Bergeron. Acesta avea să explice fizica fulgului de nea arătând că presiunea de suprafață a cristalelor de gheață este mai mică decât a apei ceea ce conduce la transformarea picăturilor de apă în cristale de gheață. În acest fel, cristalele de gheață cresc în greutate și încep să cadă într-un număr infinit de forme. Am putea spune că au propriul ADN structurat din vaporii de apă aflați în aer care se transformă în gheață prin procesul de condensare pe cristal. În acest fel, acesta se dezvoltă luând forma structurală a modelelor ornamentale care apar în interiorul acestui proces.
Cristalul are formă hexagonală iar această structură geometrică nu este repetitivă pentru că, așa cum îi șade bine unei structuri ADN are și inteligență creatoare pentru că se dezvoltă rapid de la colțuri către laturi. Temperatura și umiditatea sunt factorii care dau multiple forme de-a lungul tuturor fețelor prismei hexagonale. În prezent, sunt cunoscute 121 tipuri de fulgi de nea.
Există nominalizat în Cartea Recordurilor cel mai mare fulg de zăpadă - 38 cm lățime și 20 cm grosime.
Prima fotografie a unui fulg de nea a fost făcută în urmă cu 140 de ani (1885) de către Wilson Bentley care este și un pionier al microfotografiei. Există și 500 de amprente ale unor fulgi de zăpadă pe care Bentley le-a transmis și se află, până azi, în arhiva Institutului Smithsonian, încă din anul 1903.
Când vă veți decide să captați un fulg de nea prin obiectivul unui aparat de fotografiat, fie și prin intermediul telefonului mobil, să luați în calcul că, la contact cu corpul uman, se topește.
Ninge liniștit în acest mijloc de februarie, în timpul dintre zilele iubirii, iar fulgii de nea ni se strecoară în palme încercând să ne ghideze prin spațiul propriului destin înzăpezit de atâta speranță.
***
Mihaela Stănciulescu
Comentarii
Trimiteți un comentariu