Puncte de Vedere

          Probabil că unii dintre cei care vor citi cele ce urmează vor gândi că am comis o împietate sau că este de-a dreptul o nebunie asocierea la care vreau să cumpăniți după ce veți fi citit cele ce urmează. Asta doar dacă veți avea voință și curiozitate, desigur.           Orașul nostru, Pitești, și-a aniversat atestarea documentară prin vremurile veninde ce au strâns 638 de ani. Iar în acest răstimp s-au întâmplat vrute și nevrute care au scrijelit urme adânci prin aceste locuri vegheate de privirea aspră și cutezătoare a voievodului Mircea cel Bătrân, întemeitor de neînchinăciune care a lăsat deschisă ușa timpului pentru noi, de la ad urbe condita și până azi.            Ei bine, din cei 638 de ani, 19 aparțin Filarmonicii Pitești, ceea ce înseamnă că diferența a fost menită să netezească drumul devenirii muzicale a cetății.            La concertul a...

          Călător prin timpul ce vine am pășit timid și curios să descopăr firul ierbii atins de rouă. Este o lume neștiută de opriri și cuprinsă de azurul seninelor așteptări. Liniștea îți apasă urmele cu infinitul tăcerilor depline iar cerul este curios să-ți atingă sufletul.       Cuprinderea stropului plin de lumină este ca o rugăciune în care te întâlnești cu Dumnezeu. Îl descoperi înmărmurit și în necredința ta pare că pământul îți curge printre degete și nu devine praf ci o clipă de uimire.     Râzi și plângi în timp ce liniștea te îmbracă în remușcări sau mulțumiri. Nu ești tu, dar totuși  te recunoști pentru că nu ceri iertare dar ești recunoscător în tăcere.       Te clatini apăsat de o simplă adiere de vânt, te încovoi sub propria-ți cruce dar ești cât se poate de viu. Ai vrea să strigi dar cuvintele îți sunt șoapte, ai vrea să fugi dar urmele se întorc spre tine și te oprești.     ...

Să privim adevărul este poate cel mai ușor, să spunem adevărul este necesar, să trăim adevărul este asumare dar să acceptăm adevărul este o chemare pentru că noi suntem adevărul. Nu rostirile noastre, nu dorințele noastre, nu trăirile noastre, nu cuvintele noastre și nu gândurile noastre, ci noi înșine prin conștiința de a fi lumina din noi. Pentru o clipă, am putea să tăcem profund, unii lângă alții în singurătatea noastră, să ne auzim inima și să ne ascultăm sufletul.  Ne-am simți îndepărtați și goliți de speranță. Dar dacă tăcem profund, unii cu alții, într-o etică a puterii de a fi, inima ne e chemare și sufletul călăuză spre lumina din noi.  Azi nu suntem pregătiți să trăim împreună. Fruntea ne este înspinată de absolut, inima ne este străpunsă de nedreptate, picioarele ne sunt legate cu neiertare și palmele ne sunt găurite de răzbunare. Ne-am răstignit între cer și pământ, judecându-ne unii pe alții cu patimă și încrâncenare. Chiar dacă deasupra noastră plouă, nu ne pute...

10 ani, un deceniu, 120 de luni, 521/522 de săptămâni, 3653 de zile în care generația Z a venit să dăruiască încrederea că se poate să fim mai buni cu noi înșine prin ceea ce rostim sincer într-o lume relativă despre puterea de a fi. Lor le urmează generația Alpha chemați să aducă ordine sufletească și interioară în haosul speranței.  Este curios că sub simbolistica unor litere se strâng, de fapt, vieți, trăiri, iluzii, reușite, așteptări, fapte ale unor tineri pentru care viața nu începe cu pași timizi și priviri curioase despre cum se topesc fulgii pe obraji și nici despre cum respiră florile când regăsesc primăvara, ci despre cum se deschide digilaleua pe un ecran multipixeli. Nu descoperă că fluturii se zbat între palme atât de puternic încât li se scutură culorile pe linia propriului destin dar știu cu precizie să caute pe google orice despre metamorfoza fluturelui. Nativii tehnologici sunt momiți frumos și bine să se educe prin teatru de către mulți dintre cei care și-au lăsa...

       Își   împreunează palmele ținând în căușul lor bulgărele de lumină la răsărit, când soarele abia mijește din infinitul lui. Roua tresare la atingerea rugăciunii și se prelinge peste spicul de grîu trezindu-l ușor din îmbrățișarea zorilor cu boabele dogorinde de vară.   A sosit vremea secerișului iar lanul freamătă de nerăbdare să-și ia rămas bun de la rodul bogat și să fie pâine. Îngerii presară pacea peste întreaga recoltă și încet, încet, bobul se scutură sub chemarea destinului. E cale lungă de făcut și tăcerea grâului abia cules este profundă ca o simfonie a chemării de sine. Ajunge la moară și se lasă făină peste clipele veninde. Poartă cu el duhul blândeții din ploaia care l-a alintat în primăvară dar și căldura zăpezii ce i-a acoperit verdele cu blândețe ca să-i întărească rădăcinile. Este îndumnezeirea dintre cer și pământ sădită ca să fie menirea ființei din treime, veșnicia sufletului pomenit  în cuvânt și starea de bine a gospodarul...

       Este ultima seară din ianuarie și ne-am grăbit pașii spre Filarmonica din Pitești pentru că acolo bătea puternic inima comunității. Frigul se așezase tihnit pe străzile dezgolite de zgomot și o liniște calmă ne însoțea clipele ce ne apropiau de emoția pe care o bănuiam și o așteptam cu nerăbdare.      Am ajuns și ne-am strecurat printre rotarienii care își dădeau binețe în ținute elegante de seară bucuroși să se revadă dar, mai ales, încântați să fie părtași la un concert ce se anunța de excepție. Clubul Rotary Pitești a marcat încă un eveniment de gală prin care au onorat excelența în educație. Zece tineri de excepție au urcat pe scenă spre a fi premiați pentru performanțele lor în arte, sport și științe. Semn bun pentru viitorul comunității din Argeș care are toate motivele să spere într-un viitor ce poate fi construit de acești copii frumoși, luminoși, deștepți și de o modestie desăvârșită. I-am privit, i-am ascultat pe unii dintre ei care au...

            Poartă-ți pașii printre copacii ale căror ramuri duc povara zăpezii și ascultă tumultul acestei așteptări. Caută alei neîncepute de gânduri dar acoperite de chemarea unei ierni adevărate. Lasă-te purtat între cele două liniști, cea a crengilor acoperite de nea și cea a drumului fremătând sub greutatea ninsorii. Prinde fulgii în palme și dă-le răgaz să se topească pe linia destinului. Apleacă-te curaios să descoperi steluțe de gheață înghesuite în zăpada încă neatinsă de timp. Ascultă în tihnă iarna și fă-i loc în viața ta fără să te temi, fără să o sperii, fără să o cerți ci doar să-i mulțumești că te poartă prin adevărul albului pur.          Descoperă-ți sinele dincolo de cuvinte și nu te judeca. Fii tu, între două începuturi sau la finalul unui anotimp pregătit să te treacă în următoarea dimensiune. Înțelege-ți menirea și găsește-te pe tine în propriul univers, făcând loc răsăritului ca unei rugăciuni de mulțumir...

  Ziua Culturii Naționale din acest an deschide portalul celei mai importante constelații pentru spiritul, sufletul și conștiința noastră contemporană. Dincolo de răsăritul nostru, uneori mai fascinant decât orice corolar de lumină cosmică, îi aducem împreună pe George Enescu și Constantin Brâncuși ca să le omagiem timpul venirii prin noi. George Enescu la 145 de ani și Constantin Brâncuși la 150 de ani de la naștere. Împreunăm două nemuriri, Rapsodia Română și Coloana Infinitului, cu binecuvântarea Uuniversului că au ales să ne fie români.      Eternitatea lutului din care s-au născut și l-au modelat, după chipul și asemănarea lor, este axa verticală de care umanitatea are nevoie ca să se regăsească spiritual.  În timp ce Brâncuși a făcut piatra să cânte pentru totdeauna, Enescu a  sculptat vioara devenită catedrala nesfârșirii.     Când vorbea despre strădaniile lui de compozitor, George Enescu spunea:  Am foarte mari scrupule, dar nu sunt...

            Începutul este o chemare, o misiune, un dat, o întâmplare un A FI despre care nu știm nimic. Îl putem bănui, îl putem dori, îl putem proiecta, dar despre cum VA FI nu știm niciodată.           Un răsărit al nimicului din noi care prinde viață dintr-un grăunte de speranță devine esența întâmplării de a A FI.  Un grăunte răsărit dintr-o palmă de pământ se ridică misterios ca să se întrupeze în spicul de grâu și să devină siguranța unui VA FI mai bine.           Adierea unui fir de vânt se prelinge printre ramurile timpului nostru înțelegând că A FI înseamnă să prindă putere. Picurul de ploaie se stârnește cu greu din senin și se prinde într-un colț de lumină pentru că de acolo  VA FI ploaie.           Fulgul de nea prinde forma unui A FI unic pentru că fiecare cristal care îl formează este diferit de fiecare VA FI.       ...

         Crăciunul  rămâne povestea pentru care Umanitatea va aprinde întotdeauna luminile Cerului și pe cele ale Sufletului. Este momentul în care Pacea interioară învinge războiul de dincolo de noi și când fiecare, bogat sau sărac, înalță privirea spre Cer într-o tăcere profundă prin care orice gând devine o stea aprinsă în infinitul propriei regăsiri.      Nașterea Domnului  este momentul de Bucurie și Recunoștință pentru că putem mărturisi Credința și Speranța în Sfânta Rugăciune a viitorului prin prezent. Este motivul și îndemnul de a fi buni cu noi înșine pentru că, doar astfel, putem dărui aproapelui nostru încrederea că fiecare gând este calea între Cer și Pământ, puterea de a fi sau a nu fi.     Acolo unde colindele vestesc venirea Pruncului Luminat și legănat de Maica Domnului, se deschide Cerul ca să ne lase fiecăruia o stea vestitoare de Adevăr.     Dincolo de orice frontieră sau barieră, când inima s...

 M-am gândit să ieșim puțin din spațiul poeziei și romantismului care însoțește, în mod obișnuit, scrierile mele și să pășim într-un areal al timpului prezent pe care îl vreau neutru, documentat din surse deschise și verificat, în limita posibilităților dar bine asumat, verificat printre specialiști de atunci și acum.      Voi scrie despre subiectul care ne-a tocat creierii (celor care au urmărit știri pe tema dată, desigur) , scuzați expresia plastică și plasticizată, care a creat, în ultima vreme, cele mai sinistre scenarii, cele mai stupide știri false și ne-a condus, aproape (ca să fiu blândă cu starea noastră) în psihoză - golirea barajului Vidraru.  Ei bine, probabil spre stupoarea multora, aș vrea să vă port în peisajul fabulos care însoțește această golire  pentru că merită cu adevărat să înțelegem că suntem contemporanii unui eveniment unic și remarcabil din punct de vedere tehnic și științific, cel puțin pentru o parte dintre generațiile de acum. ...

  Este 1 Decembrie și ne-am trezit cu toții, din somn, probabil, unii în zori, alții mai spre amiază, după cum ne-o fi chemat pe fiecare, mai Andrei, mai Ion, mai Gheorghe....inevatibil ne-am invadat sau am invadat telefoanele mobile și deștepte cu emoticoane și gif-uri urătoare de bine pentru țărișoara noastră. Unele au fost chiar inspirate, altele de-a dreptul emoționante. Azi, când cei mai mulți veți citi aceste rânduri, este marți, 2 decembrie și vom fi început o nouă zi, treziți din somn, probabil, cei mai mulți în zori ca să ne facem drum spre pâinea cea de toate zilele. Am și uitat că ieri, a fost Ziua Națională dar nu am uitat ce suntem și că suntem. ROMÂNI  Știu că unii să o vă încruntați, alții veți ridica o sprânceană, critici și nu prea, dar...este un adevăr pe care trebuie să-l luăm ca atare și, dacă putem, să îl facem mai bun, mai responsabil, mai viu, începând cu noi înșine. Să ne dăm ghes și să punem primul grăunte, să-l sădim în propria conștiință, poate așa n...