Puncte de Vedere

            Poartă-ți pașii printre copacii ale căror ramuri duc povara zăpezii și ascultă tumultul acestei așteptări. Caută alei neîncepute de gânduri dar acoperite de chemarea unei ierni adevărate. Lasă-te purtat între cele două liniști, cea a crengilor acoperite de nea și cea a drumului fremătând sub greutatea ninsorii. Prinde fulgii în palme și dă-le răgaz să se topească pe linia destinului. Apleacă-te curaios să descoperi steluțe de gheață înghesuite în zăpada încă neatinsă de timp. Ascultă în tihnă iarna și fă-i loc în viața ta fără să te temi, fără să o sperii, fără să o cerți ci doar să-i mulțumești că te poartă prin adevărul albului pur.          Descoperă-ți sinele dincolo de cuvinte și nu te judeca. Fii tu, între două începuturi sau la finalul unui anotimp pregătit să te treacă în următoarea dimensiune. Înțelege-ți menirea și găsește-te pe tine în propriul univers, făcând loc răsăritului ca unei rugăciuni de mulțumir...

  Ziua Culturii Naționale din acest an deschide portalul celei mai importante constelații pentru spiritul, sufletul și conștiința noastră contemporană. Dincolo de răsăritul nostru, uneori mai fascinant decât orice corolar de lumină cosmică, îi aducem împreună pe George Enescu și Constantin Brâncuși ca să le omagiem timpul venirii prin noi. George Enescu la 145 de ani și Constantin Brâncuși la 150 de ani de la naștere. Împreunăm două nemuriri, Rapsodia Română și Coloana Infinitului, cu binecuvântarea Uuniversului că au ales să ne fie români.      Eternitatea lutului din care s-au născut și l-au modelat, după chipul și asemănarea lor, este axa verticală de care umanitatea are nevoie ca să se regăsească spiritual.  În timp ce Brâncuși a făcut piatra să cânte pentru totdeauna, Enescu a  sculptat vioara devenită catedrala nesfârșirii.     Când vorbea despre strădaniile lui de compozitor, George Enescu spunea:  Am foarte mari scrupule, dar nu sunt...

            Începutul este o chemare, o misiune, un dat, o întâmplare un A FI despre care nu știm nimic. Îl putem bănui, îl putem dori, îl putem proiecta, dar despre cum VA FI nu știm niciodată.           Un răsărit al nimicului din noi care prinde viață dintr-un grăunte de speranță devine esența întâmplării de a A FI.  Un grăunte răsărit dintr-o palmă de pământ se ridică misterios ca să se întrupeze în spicul de grâu și să devină siguranța unui VA FI mai bine.           Adierea unui fir de vânt se prelinge printre ramurile timpului nostru înțelegând că A FI înseamnă să prindă putere. Picurul de ploaie se stârnește cu greu din senin și se prinde într-un colț de lumină pentru că de acolo  VA FI ploaie.           Fulgul de nea prinde forma unui A FI unic pentru că fiecare cristal care îl formează este diferit de fiecare VA FI.       ...

         Crăciunul  rămâne povestea pentru care Umanitatea va aprinde întotdeauna luminile Cerului și pe cele ale Sufletului. Este momentul în care Pacea interioară învinge războiul de dincolo de noi și când fiecare, bogat sau sărac, înalță privirea spre Cer într-o tăcere profundă prin care orice gând devine o stea aprinsă în infinitul propriei regăsiri.      Nașterea Domnului  este momentul de Bucurie și Recunoștință pentru că putem mărturisi Credința și Speranța în Sfânta Rugăciune a viitorului prin prezent. Este motivul și îndemnul de a fi buni cu noi înșine pentru că, doar astfel, putem dărui aproapelui nostru încrederea că fiecare gând este calea între Cer și Pământ, puterea de a fi sau a nu fi.     Acolo unde colindele vestesc venirea Pruncului Luminat și legănat de Maica Domnului, se deschide Cerul ca să ne lase fiecăruia o stea vestitoare de Adevăr.     Dincolo de orice frontieră sau barieră, când inima s...

 M-am gândit să ieșim puțin din spațiul poeziei și romantismului care însoțește, în mod obișnuit, scrierile mele și să pășim într-un areal al timpului prezent pe care îl vreau neutru, documentat din surse deschise și verificat, în limita posibilităților dar bine asumat, verificat printre specialiști de atunci și acum.      Voi scrie despre subiectul care ne-a tocat creierii (celor care au urmărit știri pe tema dată, desigur) , scuzați expresia plastică și plasticizată, care a creat, în ultima vreme, cele mai sinistre scenarii, cele mai stupide știri false și ne-a condus, aproape (ca să fiu blândă cu starea noastră) în psihoză - golirea barajului Vidraru.  Ei bine, probabil spre stupoarea multora, aș vrea să vă port în peisajul fabulos care însoțește această golire  pentru că merită cu adevărat să înțelegem că suntem contemporanii unui eveniment unic și remarcabil din punct de vedere tehnic și științific, cel puțin pentru o parte dintre generațiile de acum. ...

  Este 1 Decembrie și ne-am trezit cu toții, din somn, probabil, unii în zori, alții mai spre amiază, după cum ne-o fi chemat pe fiecare, mai Andrei, mai Ion, mai Gheorghe....inevatibil ne-am invadat sau am invadat telefoanele mobile și deștepte cu emoticoane și gif-uri urătoare de bine pentru țărișoara noastră. Unele au fost chiar inspirate, altele de-a dreptul emoționante. Azi, când cei mai mulți veți citi aceste rânduri, este marți, 2 decembrie și vom fi început o nouă zi, treziți din somn, probabil, cei mai mulți în zori ca să ne facem drum spre pâinea cea de toate zilele. Am și uitat că ieri, a fost Ziua Națională dar nu am uitat ce suntem și că suntem. ROMÂNI  Știu că unii să o vă încruntați, alții veți ridica o sprânceană, critici și nu prea, dar...este un adevăr pe care trebuie să-l luăm ca atare și, dacă putem, să îl facem mai bun, mai responsabil, mai viu, începând cu noi înșine. Să ne dăm ghes și să punem primul grăunte, să-l sădim în propria conștiință, poate așa n...

Astăzi m-am umplut de mare și mi-am revărsat sufletul în seninul așternut peste timpul acum.  A fost momentul acela în care ești doar tu și atât, când nu-ti pasa de nimic dar nimicul înseamă totul. Adâncul marii care s-a revărsat în privirea mea este nelegiuit de divin iar azurul pe care îl aduce în valuri de poeme încă nescrise, este un fel de acoperire de inima și infinit.  Între cer și mare, azi, am fost doar eu și un gând de noiembrie întârziat în recun ostinta.  A fost o zi ca o prevestire a apusului inevitabil venit tăcut și profund, furișat în privirile tuturor și adâncit printre ridurile trecutului azi și abia topit spre mâine. Dacă am înțelege că între răsărit și apus, suntem noi, goi de conținut și plini de fapte, căutători prin infinitul ce ni se topește sub tălpile arzând de drumuri ocolitoare, ne-am trezi cu noaptea în cap ca să nu pierdem nicio o zăbavă din începutul fiecărei clipe.  Ne-am revărsa în lumină și ne-am preface în chemare, lăsându-ne purtaț...

  Toamna își poartă clipele veninde prin culori anume pictate de niște îngeri care au făcut economie de curcubeu. Și-au strâns aripile obosite de ploaie, le-au scuturat peste niște râuri înseninate de timp și din preaprlinul de lumină au făcut clipe arămii pe care le-au ruginit pe la colțuri.  Au mai luat cu împrumut de prin coaja unor copaci seculari niște sevă de răbdare ca să o răstoarne pe șevalete de frunze răscolite de vânt sau nepăsare. De fapt, frunzele au ieșit în calea vântului, ferindu-se de nepăsare căci s-ar fi topit în nimicul unui ieri trăit degeaba. Soarele se strecura spre apus, obosit de vâlva care i-a grăbit răsăritul. Spera să-și liniștească aprinderea printre adierile unor rugăciuni rostite cu suflet. Semăna a vecernie calea înserării iar, undeva, pe un colț de rai, un pruncuț se împreuna cu Hristos. S-a oprit un bob zăbavă să-i mângâie chipul luminat de destin și a cules din liniștea clipei de împlinire darul de început, ca să-i fie calea izbândă.  C...

  Încă de la început vreau să știți că acesta este un MANIFEST care își dorește să tragă un semnal de alarmă puternic despre felul în care ne pregătim viitorul ca nație, despre cum ne asigurăm starea de echilibru emoțional în viitorul apropiat și despre nevoia imperioasă de a ne trezi din somnul rațiunii. Viața inviduală la nivel de colectivitate, inteligența emoțională, echilibrul și armonia între indivizi, înțelepciunea și cultura sunt dimensiuni spirituale și umane care dau sens trăirilor fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi resimte propria emoție cu intensități diferite doar că felul în care o transpunem în viața cotidiană poate fi un act de curaj, asumare sau delăsare. Zilele acestea s-a desfășurat la Pitești, Festivalul de teatru pentru adolescenți și tineri - GATA. Evenimentul, care s-a dovedit de execepție, a reunit o serie de acțiuni care au contribuit, în mod inedit, la dezvoltarea personală și emoțională a fiecărui participant, aflat pe scenă sau în afara ei, organi...

Uneori pare că nimic nu se oprește în mersul ireversibil al ploii care strigă în timp ce se smulge din norii grei de așteptare. Se rup cu bucăți de cer încărunțit în veșnicie și se prăvălesc prin toamna rătăcită în nimicul de nicăieri. În neant, pașii stârnesc umbre pierdute prin ramuri ce așteaptă să fie dezgolite de frunze și împrăștiate de vântul rebel descătușat de furtuni. Undeva, nisipul din margine de mare se risipește prin venirea unui ieri răscolit de valuri furibunde, smulse din adâncul unui apus aprins de tăcere. Nici nu știi dacă e noapte sau zi în sufletul pierdut în neiertare, dar sigur clipa ce vine răstălmăcește orice după bunul ei plac. Iar tu ne minți cu fiecare constelație aprinsă pentru viitor privind neclintită prin oglinzi paralele, fără să ai habar că te-ai rătăcit prin propria conștiință. Încotro te îndrepți ploaie sălbătăcită de atâta deșertăciune? Urmele ți se șterg prin noroaie mișcătoare pentru ca mâine să o iei de la capăt sau chiar să nu te oprești nici da...

Ei bine, da! Chiar m-am întâlnit cu dreptatea. Era un pic cam șifonată și șleampătă, nu prea vedea drumul căci îi căzuse eșarfa pe ochi și avea mâinile ocupate cu o balanță învechită, grea, bașca mai avea și un taler spart. Ca să nu mai spun că trăgea de sabia aia care lăsa dâre adânci prin colbul timpului. Sărmana Themis, cred că s-ar topi zeitatea din ea să o vadă așa. Și-ar pierde orice urmă de speranță. Era dificil să disting dacă era dreptatea de la colț de stradă sau cea de la marginea drumului. Ești dreptatea mea sau nu? Care dreptate ești? Dreptatea puterii sau dreptatea celor mulți? Era profund tăcută și mi-a atras atenția frica pe care o emana intens. De ce temi, am întrebat-o? De nedreptate, mi-a răspuns. De cei mulți și însetați, de cei puternici și preaîncrezători. De mine și neputința mea de mă apăra. I-am spus: dreptatea nu înalță ziduri, nu fuge de cei mulți, nu se lasă adulată și nici purtată pe brațe. Dreptatea este simplă, limpede, luminoasă, fermă. Acol...

       Luna august și-a închis spectacolul vieții acoperind cu ploaie năduful și căldura tot mai greu de suportat printre blocuri, asflat și coloane de mașini cu motoare încinse. Răsărit frumos și blând,  Gustar  a lăsat viața să triumfe printre clipe toride strecurate timid, ba prin rouă, ba prin ploaie, ba prin apusul triumfător al fiecărui azi devenit ieri. A purtat o cohortă de așteptări și nesfârșite promisiuni despre un cer senin și un albastru blând, un zbor liniștit de păsări călătoare sau căutări însorite și limpezite de ploaie.      Trandafirii au fost în extaz de culoare și parfum ademenind, cu tăcere fermă, cuvinte nerostite sau gânduri prea dorite. Undeva, marea și-a făcut vreme să vălurească nisipul pierdut sub prea mulți pași nesiguri. Nopțile au stârnit în secelar toate virtuțile devenite praf de stele în palmele aburinde de dorințe nestăvilite. Cerul s-a umplut de perseide ca să ne punem dorințe, pe repde înainte, până să ard...