GATA
Încă de la început vreau să știți că acesta este un MANIFEST care își dorește să tragă un semnal de alarmă puternic despre felul în care ne pregătim viitorul ca nație, despre cum ne asigurăm starea de echilibru emoțional în viitorul apropiat și despre nevoia imperioasă de a ne trezi din somnul rațiunii. Viața inviduală la nivel de colectivitate, inteligența emoțională, echilibrul și armonia între indivizi, înțelepciunea și cultura sunt dimensiuni spirituale și umane care dau sens trăirilor fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi resimte propria emoție cu intensități diferite doar că felul în care o transpunem în viața cotidiană poate fi un act de curaj, asumare sau delăsare.
Zilele acestea s-a desfășurat la Pitești, Festivalul de teatru pentru adolescenți și tineri - GATA. Evenimentul, care s-a dovedit de execepție, a reunit o serie de acțiuni care au contribuit, în mod inedit, la dezvoltarea personală și emoțională a fiecărui participant, aflat pe scenă sau în afara ei, organizator, voluntar sau spectator.
Seara de gală din 29 octombrie a adus, însă, niște momente tulburătoare și, în mod cert, memorabile. Am văzut piesa Brainstorm I, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Independent Luceafărul - București și am trăit o experiență care ne-a trecut prin toate stările de la râs, la revoltă, de la plâns, la furie, de la neputință, la încredere.
Punerea în scenă a piesei nu se rezumă la o analiză asupra felului în care funcționează creierul unui adolscent ci stârnește niște trăiri de o intensitate uimitoare. Pornind de la faptul că în creierul unui adolescent există 86 de milioane de neuroni care provoacă conexiuni și generează schimbări de un dinamism uluitor în viața lui, unsprezece actori talentați întorc o oglindă spre public - adulți, tineri și adolescenți, deopotrivă - în care se reflectă dimensiunea frustării de a nu fi înțeleși de nimeni.
Conexiunile care s-au creat între public și actori au culminat cu o emoție profundă pe care nu am mai trăit-o într-o sală de spectacol în care s-a plâns mult, nedrept de mult și în care sentimentele de înțelegere reciprocă a frământărilor unei întregi generații s-au transferat între scenă și sală fără nicio barieră. Spun nedrept de mult pentru că este dureros pentru societatea românească aflată în parcursul final al anului 2025 să trăiască frustarea, frica, neînțelegerea și, în general, dezinteresul care a transformat o generație într-o imensă lacrimă a neputinței.
Nu mă deranjează că mă suni, până atunci ți-am zis mereu adevărul (...) Nu vrei să mă vezi, nu vrei să mă asculți, n-ai vrut foarte mult timp.
Sunt la birou și-mi fac tema la matematică. Deși nu-mi place, trebuie să o fac zilnic, altfel nu am voie să ies afară (...) pur și simplu nu pot. Te enervezi și începi să țipi la mine.
Aflu pentru prima dată că bei. Vii la mine și miroși a alcool. Am simțit cum între noi s-a rupt totul.
Eu abia acum am ajuns în punctul în care pot să vă înțeleg acțiunile care m-au modificat. Pot să nu vă învinovățesc pentru ele pentru că nimeni nu are habar cum e când ajungi săfii părinte.
Eu nu am avut lipsuri materiale dar, mereu, am simțit absența voastră. Aveam nevoie de o discuție cu voi în locul nenumăratelor certuri când veneam între voi și vă rugam să nu divorțați.
E ziua mea (...) și tu tot nu m-ai sunat. Mi-am dat seama prea devreme căci cuvintele dor tare(...) Am hotărât,nici ziua ta nu o să mai existe pentru mine.
Ai spus că nu ai încredere să mă lasși singur. Eu nu am făcut niciodată nimic care să te facă să-ți pierzi încrederea în mine.
...........
Dar eu te iubesc, te iubesc, te iubesc și... o să te fac să te simți mândru......
În sală se plângea în hohote, pe scenă obrajii erau plini de lacrimi. Am resimțit, cu toții, cel mai sincer și deschis moment de înțelegere reciprocă dintre sufletele unor copii, adolescenți și tineri care au reușit sau încă mai caută dar, ÎN MOD CERT, vor găsi calea în viață, își vor clădi încrederea în sine, vor ierta și vor merge mai departe fără patimă sau ură.
Deși 11 tineri actori independenți ne aduc în realitatea luptei cu haosul din mintea lor, pe o scenă devenită atât de reală încât, dincolo de ea și prin ea, răzbăteau bătăile inimii unor învingători așa cum vor fi și cei din sală care, la final, s-au îmbrășișat și au continuat să plângă unul pe umărul altuia, să se privească în ochi și mergând în grup compact spre scenă să-și lumineze privirile și să găsească puterea de a zâmbi. Da, viitorul are șanse reale să fie bine pentru că asemeni celor de pe scenă și din sală, care și-au găsit propria expresie prin teatru, sunt încă foarte mulți adolescenți și tineri care dau sens mersului nostru înainte.
Pentru un moment am ridicat privirea la loja oficială. ERA GOALĂ. De ce? Pentru că oricine s-ar fi aflat acolo, în prezent, nu ar fi avut un răspuns pentru trecut, nu au soluții și nu au viziune pentru viitor. De ce? Pentru că nu au timp, nu vor, nu pot, fiind ei înșiși, poate, acea parte a întregului defect care lasă loc instinctului, haosului, dezordinii, arbitrariului și fricii.
Cei 11, plus sala, plus cei mulți ca ei au puterea unui brainstorm major pentru a așeza faptele în ordinea lor firească, punând în locul instinctului rațiunea și educația, în locul haosului, liniștea, în locul dezordinii, ordinea, în locul arbitrariului regula iar în locul fricii, curajul de a fi. Cei 11, plus sala, plus cei mulți ca ei știu să întoarcă pagina, să număre greșelile, să le îndreapte așa încât în loja oficială să fie prezenți cei cărora le-au delegat puterea ca să-i reprezinte cu adevărat. De ce? Pentru că se vor baza pe pe încredere și vor avea certitudinea că, la debriefing, vor identifica ÎMPREUNĂ punctele forte și vor îmbunătăți performanțele viitoare.
What the Fuck,chiar se poate! Eu nu vreau să mai văd încă o generație în lacrimi ! Voi?
***
Mulțumim Andrei Barbu, Eduard Chimac/Sven Răducani, Vlad Lință, Lorena Luchian, David Mandache, Diana Mănăilă, Daria Pantelie, Yasmin Petroșanu, Vladimir Purdel, Jawad Shahnazimoghadam, Daniel Stăncicu.
Ații fost minunați și da, reușiți să ne treziți din somnul rațiunii pentru că dăruiți substanță umană autentică dimensiunii culturale.
Dr. Mihaela Stănciulescu
Comentarii
Trimiteți un comentariu