Puncte de Vedere

       Legătura mea cu științele politice și relațiile internaționale vine dintr-un parcurs academic care a însemnat una dintre cele mai constructive provocări în plan educațional din viața mea. Nu mă pretind cercetător în domeniu chiar dacă "debutul" meu cam așa s-a produs. Mai degrabă mă consider un observator. Criticii, cunoscătorii sunt mulți și cu pretenții, așa că nu mă aventurez într-o zonă mult prea ocupată, de la practicieni și până la analiști, unii chiar remarcabili și recunoscuți în acest domeniu.           Totuși, am fost conectată la evenimentele internaționale din 20 ianuarie 2025, ca mulți alții. Depunerea jurământului de către cel de-al 47-lea președinte american a fost un moment pe care se pare că un număr însemnat de state și lideri politici l-au așteptat cu speranță sau cu temere, după caz. Pentru SUA a fost mai mult decât atât pentru că în această zi au marcat 60 de ani de la prima ceremonie de inaugurare a unui preș...

    În ziua de 15 ianuarie 2025,  multă lume a aflat, a scris, a adus aminte, a postat pe rețele de socializare, a vorbit sau a transmis comunicate despre Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. Nu am ratat prilejul să ne invadăm  cu Mihai Eminescu.     Tabloul mainstream a fost intens colorat, pe fugă ce e drept, cât să dăm repede ceva despre Ziua Culturii Naționale, după care fiecare și-a văzut de ale lui.         "Sărbătorim astăzi moștenirea culturală, bogăția spirituală și talentul poporului român (...) Este o responsabilitate de suflet să onorăm această moștenire îndrumând tinerele generații (...)".  Sursa: Mediafax        “Cultura trebuie respectată și pusă în valoare, pentru că este una dintre cele mai de preț moșteniri pentru generațiile care vin și reprezintă identitatea neamului nostru. Iar finanțarea corectă a culturii și a educației nu trebuie să mai fie opțională”  sursa:...

     Într-o dimineață senină de ianuarie pașii m-au purtat spre un loc în care nu mai ajunsesem până acum. Răsăritul zilei m-a îndemnat să-mi petrec un altfel de azi plimbându-mi tăcerea, neobișnuită pentru mine, spre un punct cardinal desăvârșit de timpul speranței.     Am pornit la drum cu încrederea că aveam să descopăr noi priveliști pe care mi le imaginam de neuitat. Era frig dar senin. Cerul revărsa un albastru intens, profund și răstălmăcitor de culoare perfectă. Pacea era înăbușitor de calmă iar drumul șerpuia într-un urcuș lin dar sigur însoțit de copaci puternici, dezgoliți de iarna rece dar înrădăcinați temeinic în pădurea lor adâncă și mută de frig. Gândul îmi umbla jucăuș printre resturi de frunze care s-au încăpățânat să nu părăsească ramurile firave prin care lumina soarelui se strecura generos.      Aș fi putut să vorbesc cu Dumnezeu în acest răstimp dar m-am gândit să nu-L deranjez căci avea treabă să facă și mai multă lumină prin...

     Chipul speranței este anevoios de identificat cu ochiul liber dar are o chemare ireversibilă pentru suflet. Uneori îl căutăm prin nicăieri și nu avem capacitatea intelectuală dar nici forța interioară să-l aflăm deși e aici, lângă noi, între rugăciune și tăcere.     Ipostazele speranței se regăsesc în oamenii de lângă noi pe care nu avem timp să-i vedem și, de cele mai multe ori, nu vrem să-i auzim pentru că nu ne pasă. Am să vă povestesc despre chipul speranței, forța interioară, rugăciune, tăcere și oamenii de lângă noi pentru că îmi pasă și pentru că vreau să ridic obloanele neputinței și indiferenței.     Într-o zi de septembrie, prea ploioasă și prea friguroasă, o tânără femeie se strecura printre stropii grei, pășind atentă pe asfaltul care băltea pe ici, pe colo, ținând de mână un puști de cinci ani. Doi ochi negri mari și rotunzi mă priveau de sub gluga trasă pe frunte degeaba pentru că ploaia pătrunsese temeinic prin pelerina ei. Am zări...

      Austria dincolo de frontiere înseamnă dinastia Strauss. Anul acesta Johann Strauss va fi omagiat pentru împlinirea a 200 de ani de la nașterea sa. O coincidență benefică pentru noi, românii, ca prima zi din 2025 să ne deschidă calea fără opreliști către cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume a cărui primă  acreditare s-a petrecut acum 40 de ani când cinci țări - Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg - au semnat un proiect interguvernamental numit Acordul Schengen.       Dar care este legătură între frontiere, Johann Strauss, Acordul Schengen și români?  La prima vedere, niciuna. Doar că arhivele ne dezvăluie (conform sursei: https://adevarul.ro/stiri-locale/cluj-napoca/peripetiile-lui-johann-strauss-fiul-in-1690623.html ) că tânărul Strauss a ajuns pe maluri someșene, la vârsta de 22 de ani, într-un concert la Cluj, în anul 1847, adică un an mai târziu după ce germanul Franz Liszt concertase tot aici dar ...

      Ieșirea din scenă a acestui an se produce marcant într-o simfonie de culori aprinse în calea retragerii lui. Făcliile apusului luminează cortina grea care coboară încet iar actorul se înclină tăcut și recunoscător pentru că repertoriul său bogat ne-a mers la suflet,  la ficat, la stomac, la creier sau la inimă,  în viața noastră absolută.      Anul acesta și-a anunțat retragerea dezinteresat de spectacolul ce va urma. Anul Nou își face încălzirea, doar că e puțin cam indecis cu privire la intrare. Dacă vine pe ușa din față creează prea multe așteptări.  Dacă intră pe ușa din dos lasă loc prea mulor interpretări. Cert este ca vine și este așteptat cu nerăbdare.  Zâmbește privind la scena deschisă pentru retragerea predecesorului său epuizat. Nu prea înțelege de ce atâta povară, căci lumea care îi trăiește plecarea este aceeași și pentru el care abia va intra în scenă.  Și totuși,  răsăritul înseamnă un început, de ce atâta...

       De ce am ales această zi de 29 decembrie 2024 pentru a crea blogul Puncte de Vedere ?  Nu știu dar, cu siguranță nu este întâmplător.       Poate pentru că este momentul când ne așezăm în prag și privim retrospectiv spre ceea ce am reușit sau nu în parcursul acestui răstimp care se apropie de un nou început. Toți avem un moment, cât o zi sau cât o clipă sau cât o respirație în care privim sau ne privim tăcuți, în relație cu propria conștiință și acceptăm clipa recunoașterii.       Desigur putem avea lacrimi pe obraz, uneori de bucurie și recunoștință sau de dezamăgire și tristețe profundă. Important este să nu abandonăm.     Trăim clipe relative antrenate de un dispreț colectiv împotriva celor mulți care nu contează. Asistăm siderați sau mulțumiți, după caz, la o deturnare a bunului mers spre neantul neputinței în fața sfidării. Prezentul a fost lovit în plin de oportunismul distructiv al viitorului arunc...