DOSPITORUL
Își împreunează palmele ținând în căușul lor bulgărele de lumină la răsărit, când soarele abia mijește din infinitul lui. Roua tresare la atingerea rugăciunii și se prelinge peste spicul de grîu trezindu-l ușor din îmbrățișarea zorilor cu boabele dogorinde de vară. A sosit vremea secerișului iar lanul freamătă de nerăbdare să-și ia rămas bun de la rodul bogat și să fie pâine. Îngerii presară pacea peste întreaga recoltă și încet, încet, bobul se scutură sub chemarea destinului.
E cale lungă de făcut și tăcerea grâului
abia cules este profundă ca o simfonie a chemării de sine. Ajunge la moară și
se lasă făină peste clipele veninde. Poartă cu el duhul blândeții din ploaia
care l-a alintat în primăvară dar și căldura zăpezii ce i-a acoperit verdele cu
blândețe ca să-i întărească rădăcinile. Este îndumnezeirea dintre cer și pământ
sădită ca să fie menirea ființei din treime, veșnicia sufletului pomenit în cuvânt și starea de bine a gospodarului
harnic.
Rămâne în așteptare ascultând
gânduri rostite și tăceri gândite cu fiecare pas care trece pe lângă el. Are
răbdare pentru că a fost zămislit să fie pâinea vieții. Nu va fi doar belșug ci
va înnobila sufletul cu credință și bunătate.
Se frământă aluat sub mâini asprite
de vreme și timp, împrumutând din anii frământătorului și mirat de ridurile lui adânci se lasă purtat spre ceea ce va fi să fie. Simte cum pulsează viața printre
cuvintele șoptite ofrandă bucuriei de a fi fost rod bun și se întremează cu
fiecare atingere a brutarului. De s-ar fi fiert aducere aminte trecutului din
oameni, s-ar fi întâlnit cu tristețea și recunoștința pomenirii celor
mulți și călători prin stele. Dar a fost sortit să se coacă pâine ca să aducă bucurie și
mulțumire celor ce vor rupe bucată din roata soarelui ca să-și potolească
foamea.
A păstrat memoria rugăciunii din
zori, când mai fremăta sub răsărit iar acum se simte atins de privirea
dospitorului de bucurie. Vocea brutarului e blândă și caldă iar sufletul bun și
drept pentru că altfel nu s-ar putea crește pâinea pe mesele celor înfometați. Cuvântul e ținut ca legământ și
până să treacă prin a doua coacere, între grâu și pâine, simte puterea
rugăciunii și ridicarea crucii în semn de recunoștință.
Făcătorul de pâine lasă grâul să răzbată dincolo de poveste pentru că din el dospește adevărul, credința și
viața iar dospitorul (brutarul) va rămâne un om bun și harnic pentru că el
nu hrănește doar viața ci, mai ales, sufletul.
Așa că, omule, când vei rupe din
pâine fă-ți cruce de mulțumire și adu-ți aminte de strămoșii tăi știuți sau
neștiuți, apoi împarte
cu aproapele tău bunătatea și fi recunoscător clipei de
dăruire căci El este pâinea vieții.
dr. Mihaela Stănciuescu

Foarte frumos! Felicitări! Un omagiu adus pitarului, mâinilor sale care frământă pâinea, viața, care pentru noi se frânge!
RăspundețiȘtergereFelicitări!
RăspundețiȘtergere🙏
RăspundețiȘtergere