Să ne împroprietărim sufletele cu îngeri
Toamna își poartă clipele veninde prin culori anume pictate de niște îngeri care au făcut economie de curcubeu. Și-au strâns aripile obosite de ploaie, le-au scuturat peste niște râuri înseninate de timp și din preaprlinul de lumină au făcut clipe arămii pe care le-au ruginit pe la colțuri.
Au mai luat cu împrumut de prin coaja unor copaci seculari niște sevă de răbdare ca să o răstoarne pe șevalete de frunze răscolite de vânt sau nepăsare. De fapt, frunzele au ieșit în calea vântului, ferindu-se de nepăsare căci s-ar fi topit în nimicul unui ieri trăit degeaba.
Soarele se strecura spre apus, obosit de vâlva care i-a grăbit răsăritul. Spera să-și liniștească aprinderea printre adierile unor rugăciuni rostite cu suflet. Semăna a vecernie calea înserării iar, undeva, pe un colț de rai, un pruncuț se împreuna cu Hristos. S-a oprit un bob zăbavă să-i mângâie chipul luminat de destin și a cules din liniștea clipei de împlinire darul de început, ca să-i fie calea izbândă.
Cerul coborâse și el, mireasmă de divinitate, între neîncrederea de a fi și așteptarea de a descoperi. S-a oprit, petec de uimire, prin infinitul său, încredințându-se că slujba închinată bunului Dumnezeu nu e nici lungă, nici scurtă ci este toată pentru că slujitorul se teme.
Prin ușa rămasă întredeschisă vântul răzbătea ușor și tandru însoțit de câteva frunze nerăbdătoare. Să nu ne grăbim când ne rugăm, se auzea îndemnul din inima timpului, și nu aruncați cu vorbe la Dumnezeu, dați cuvântului dulceață pentru că nu știm până când vom fi aici. Cantitatea de timp aparține lui Dumnezeu, calitatea timpului ne aparține de aceea e nevoie să învățăm să ne dezvoltăm sufletul. Clipa a stat în loc simțind că aceste cuvinte i se bat cuie în palme. Părea să o doară, părea să o elibereze dar, sigur, o înveșmânta în sens.
Seara a pus stăpânire pe acel azi zăbovit în prag de trecut iar stelele luau locul frunzelor, ba căzătoare, ba trecătoare Luminau căutarea răspunsului la o întrebare ce frământă tot mai mult umanitatea. Cât timp de mamă, cât timp de tată ai consumat, Omule în alergarea ta perpetuă spre a avea și pașii nesiguri spre a fi? Tăcere, se aude o profundă tăcere. Copilul tău are nevoie de suflet, nu doar de pâine. Doare, nu-i așa? De tine depinde să vindeci, de tine depinde să nu doară, de tine depinde....
Semănători de gânduri, oamenii nu mai trăiesc anotimpuri , nu mai simt vremea și nu mai recunosc binele închinării cu evlavie și echilibru decât ajunși la răscruce. Abia atunci înțeleg, uneori prea târziu, că rugăciunile ne arată rodul iar, la capătul timpului, ne sunt ajutorul.
Toamna își poartă clipele veninde prin culori anume pictate de niște îngeri care au făcut economie de curcubeu iar mâine este iar toamnă și, încă, nu e tîrziu.
Vreți să ne împroprietărim sufletele cu îngeri?
Dr. Mihaela Stănciulescu
Un punct de vedere in concordanta cu incarcatura spirituala a acestei perioade din an incepand de la pelerinajele la Sf. Parascheva, de Sf. Dumitru, de sfintirea picturii Catedralei Nationale si a accesului la Sfantul Altar, desi autoarea nu face referire directa la aceste evenimente. O pledoarie pentru a ne dezvolta continuu sufletul. Felicitari!
RăspundețiȘtergereFrumos, plin de arămiul toamnei si de gingașa lumină din sufletul ce la înălțat la țărm, Far călauzitor sufletelor ce trupesc in dezlegarea sensurilor adevărate din noianul de sensuri ale acestor vremuri - un text pentru care vă mulțumim mult.
RăspundețiȘtergere