Să trăim cu gândul la mâine
Trăim vremurile când totul este pus sub semnul întrebării dar și al certudinii că frecvența tinde la probabilitate. Nu este o filozofie ci o stare de fapt a cărei filozofie este relativă.
Una dintre cele mai dificile provocări este aceea de a ne pune pe noi înșine sub semnul întrebării. Cu cât mai mult ne punem această întrebare cu atât frecvența probabilității de a fi noi înșine este mai redusă. Introspectiv, vom recunoaște la noi adevărul că suntem, că existăm, că ne raportăm la valorile firești mediului cultural și contextului istoric în care trăim. Dar pentru că adevărul meu poate fi diferit de al celui de lângă mine înseamnă că am șanse reale să intru într-o contradicție cu mine însumi dar și cu ceilalți.
Ce ne poate aduce însă împreună fără să fim contradictorii. Care este firul acela universal, nevăzut care ne poate uni făcând separabilul inseparabil? Poate prezentul trăit cu acea energie interioară activată pentru ca spiritul de observație să devină acut. Să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și să fim prezenți cu noi înșine. Prin urmare, întrebările ne pot stimula acea energie care dezmorțește și trezește din lentoare.
Pasul următor este de a la fi la a face și ne va conduce la starea de mulțumire. De preferat ar fi să nu fim mulțumiți cu noi înșine. Astfel, vom începe altceva care face din noi o variantă mai bună, mai justă, mai dreaptă.
Condiția umană se dorește construită pe iubire și pe adevăr doar că lumea adevărată nu arată așa. Inevitabil vine și întrebarea, de ce? Pentru că suntem captivi în propria pușcărie. Da, știu sună dramatic. Dacă suntem sinceri cu noi înșine vom vedea zidurile mari care ne înconjoară iar transparența lor ne dă iluzia că suntem liberi. De fapt, suntem egoiști, strâmtorați de vanitate, ne plângem de milă iar de toate astea sunt vinovați alții.
Cum ne vindecăm sau ne mai vindecăm? Cum ne eliberăm, cum dărmâm zidurile, cum reușim să pornim propria revoluție interioară?
Dacă este o boală nu pare că ne dorim să ne vindecăm ci, mai degrabă, suntem tentați să aflăm dacă putem trăi cu ea. Avem nevoie de cineva sau de ceva eliberator doar după ce recunoaștem și acceptăm această stare de fapt. Poate ar fi bine să nu mai punem totul sub semnul întrebării ci să trăim viu adevărul și minciuna. Dacă acceptăm acești impostori vom accepta și că ne coloroează viața. Nu este necesară o întrebare ci o alegere între minciuna iluziei că suntem liberi printre zidurile proprii sau adevărul că în orice dezamăgire există o speranță.
Putem modela mentalități începând cu a noastră acceptând că viața se trăiește azi, că ieri nu mai există, iar mâine este relativ. Momentul viu este acum, când citiți aceste rânduri, următorul va prinde viață gândidu-vă la ceea ce ați citit. Dar nu omorâți clipa punându-vă întrebări.
Să trăim azi cu gândul la mâine pentru că este eliberator și ne dă curaj.
Dacă vom reuși să trăim aceste vremuri fără să punem totul sub semnul întrebării ci doar cu gândul eliberator al drumului lui azi spre mâine, vom reuși să simțim, cu adevărat, ce înseamnă căutarea spre ceva. Chiar dacă, la un moment dat, nu vom afla, cel puțin vom trăi cu sens.
Comentarii
Trimiteți un comentariu