A fi fericit înseamnă să găsești siguranță în frică

În acest an 2025, la împlinirea celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea - anul 325 d.Hr - și într-o zi în care creștinătatea a prăznuit în unitate Învierea Domnului nostru IIsus Hristos, Papa Francisc s-a mutat în Casa Domnului lăsând umanitatea mai săracă spiritual și profund îmbogățită în ființă.

Unul dintre motivele esențiale care au generat convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea a fost stabilirea unor principii pe baza cărora toate comunitățile creștine să poată sărbători Paștele în același timp. Practic, în Biserica acelor vremuri, unii creștini sărbătoreau Paștele la aceeași dată cu evreii, iar ceilalți creștini sărbătoreau duminica fără a calcula, în mod unitar, data. Pentru Împăratul Constantin cel Mare această neconcordanță a reprezentat o problemă majoră care putea fi rezolvată doar prin evitarea celebrării Paștelui de către creștini și evrei, simultan. Această stringență se conturase, însă, pe fondul unor confruntări interne schismatice care necesitau o abordare diplomatică așa încât soluțiile să conducă la unitatea creștinilor și stabilitatea Imperiului Roman. Sinodul a strâns un număr de  300 de episcopi "admirabili prin inteligența și înțelepciunea lor care au confirmat una și aceeași credință" după cum afirmă împăratul Constantin în scrisoarea transmisă către Biserica Alexandriei. Una dintre hotărârile importante ale Sinodului Ecumenic de la Niceea, luată cu votul majorității, este, pe fond, o definiție dogmatică cu următorul text: 

Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul născut, adică din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, cele din cer și cele de pe pământ.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât și S-a întrupat, S-a făcut om, a pătimit și a înviat a treia zi, S-a înălțat la ceruri, și va veni să judece viii și morții.

Și întru Duhul Sfânt.  (...) (Fontes Nicaenae Synodi, p. 133)

Cât despre sărbătorirea Paștelui la aceeași dată s-a hotărât că episcopul Alexandriei urma să comunice în fiecare an data exactă a Paștelui pentru că acest oraș era recunoscut drept cel mai important centru de cercetări astronomice din acea vreme. Sintetic, criteriile de calculare a datei Sfintelor Paști sunt: prima duminică după lună plină, care urmează echinoc­țiului de primăvară, iar dacă acea duminică se suprapune cu Paștile iudaice, atunci sărbătoarea creș­tină se amână cu o săptămână. Cu toate aceste precizări, au apărut nu după mult timp diferențe în legătură cu data Paștilor, pentru că la Roma, ca și în alte centre biseri­cești, echinocțiul de primăvară era socotit la date diferite față de Alexandria. Mai târziu, îndreptările calendarului, dar mai ales opozi­țiile la aceste îndreptări, au complicat și mai mult fixarea Paștilor la o dată comună pentru toți creștinii, deși toți pretind că respectă criteriile recomandate de Sinodul I Ecumenic. 

Prin urmare, în următorii șase ani, creștinii ortodocși și cei catolici vor celebra Paștile la date diferite, cu speranța că umanitatea va afla cândva calea adevărului, păcii și unității în credință, învățând să trăiască pur și simplu. 

În acest context istoric, plecarea spre veșnicie a Papei Francisc a devenit un subiect intens dezbătut pe toate canalele de comunicare și sunt emise opinii, păreri, analize, preziceri, teme și anateme într-o revărsare de neoprit. Oare cum ar fi arătat spațiul public și cel virtual dacă am fi lăsat peste această veste trei zile de liniște deplină și profundă în care cei peste 1 miliard și jumătate de creștini catolici să-și poarte povara tristeții netulburați iar noi, ceilalți, să facem același lucru în semn de respect și solidaritate. Nu ar înseamnă că progresiștii și conservatorii Bisericii Catolice ar fi mai puțin turbulenți sau mai mult silențioși, cum nu ar însemna că, ulterior, controversele pe seama personalității sale, chiar disputele, s-ar atenua prea repede, și-ar altera veninul sau dulceața. 

Din nefericire, umanitatea nu s-a mântuit și nu dă semne că o va face prea curând chiar dacă își găsește timp pentru recunoștință și rugăciune. Dimensiunea religioasă a conflictelor  macină omenirea și această realitate este evidentă în ultimul mesaj și binecuvântarea Urbi et Orbi : "ce mare sete de moarte, de ucidere, vedem în fiecare zi". Fiecare dintre conflictele pentru care Papa Francisc a făcut apel la pace și sprijin umanitar are această dimensiune: pentru poporul din Gaza și comunitatea creștină din enclavă, a făcut apel, încă o dată, la o încetare imediată a focului în Fâșia Gaza (...) comunitatea internațională să vină în ajutorul unui popor înfometat care aspiră la un viitor de pace. Pentru comunitățile creștine din Liban și Siria care traversează o tranziție delicată în istoria sa a îndemnat întreaga Biserică să îi țină pe creștinii din Orientul Mijlociu în gândurile și rugăciunile sale. Pentru Ucraina devastată de război a invocat darul păcii lui Hristos cel Înviat. Pentru Balcanii de Vest s-a rugat ca Lumina Paștelui să inspire liderii să calmeze tensiunile. Pentru Africa s-a rugat pentru creștinii care nu-și pot trăi liber credința pe întregul continent. 

Dimensiunile religioase de proporții ale conflictelor în plan internațional sunt realități despre care se vorbește prea puțin, spre deloc, de aceea devine dificilă o înțelegere politică a acestei abordări, chiar inacceptabilă tocmai pentru că este un instrument real și potențial al păcii. Prin urmare, chemarea la conciliere pe calea dimensiunii religioase s-a dovedit o cheie de boltă a cărei potrivire este de neconceput prin birourile marilor puteri. Așa că, a devenit political corect ca mesagerii acestora să mai tempereze îndemnul la conciliere prin credință și pace socială. Așa că au ales momentul potrivit să-și traseze linia de toleranță, într-o zi de unitate a Paștilor, invocând rugăciunea zilnică înălțată spre binele unuia dintre cei mai iubiți papi din istoria Vaticanului. Restul e tăcere.

Prin această tăcere in memoriam străbate înțelepciunea unor gânduri rostite de Papa Francisc la începutul anului 2023 și pe care istoria contemporană la va încrusta în conștiința  umanității : "Puteți avea defecte, puteți fi neliniștiți și chiar supărați, dar nu uitați că viața voastră este cea mai mare companie din lume. Doar tu poți să o împiedici să eșueze. Ești apreciat, admirat și iubit de atât de mulți. Amintește-ți că a fi fericit nu înseamnă să ai un cer fără furtună, un drum fără accidente, o slujbă fără efort, o relație fără dezamăgiri. A fi fericit înseamnă să găsești putere în iertare, speranță în bătălii, siguranță în frică, iubire în discordie. Nu înseamnă doar să te bucuri de zâmbet, ci și să reflecte tristețea. Nu este vorba doar de a sărbători succesul, ci și de a învăța din eșecuri. Nu e vorba doar de a te simți fericit cu aplauze, ci de a fi fericit în anonimat. Fericirea nu este o soartă a destinului, ci o realizare pentru cei care pot călători în interiorul lor. A fi fericit înseamnă să nu te mai simți victimă și să devii autorul propriului destin. Este a merge prin deșerturi, dar a fi capabil să găsești o oază în adâncul sufletului tău. Înseamnă să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru miracolul vieții. A fi fericit înseamnă să nu-ți fie frică de sentimentele tale și să poți vorbi despre tine însuți. Să ai curajul de a auzi un „nu” și să găsești încredere în critici, chiar și atunci când acestea sunt nejustificate (...) Aveți maturitatea de a putea spune: am făcut greșeli. Să ai curajul de a spune: îmi pare rău este să ai sensul de a spune „am nevoie de tine”. Este să ai capacitatea de a spune „Te iubesc”. (...) Și când faci o greșeală, ia-o de la capăt. Pentru că numai atunci te vei îndrăgosti de viață. Vei descoperi că a fi fericit nu înseamnă să ai o viață perfectă. Dar folosește lacrimile pentru a iriga toleranța. Folosește-ți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea (...) Folosește-ți greșelile cu seninătatea sculptorului. Folosiți durerea pentru a vă conecta la plăcere. Folosiți obstacolele pentru a deschide ferestrele inteligenței. Nu renunțați niciodată… Mai presus de toate, nu renunțați niciodată la oamenii care vă iubesc. Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor”, a fost mesajul Papei Francisc care i-a iubit pe oameni în toate ipostazele lor.

Când ești autorul propriului tău destin înseamnă să crezi întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute și, astfel, să găsești puterea de a nu te teme.

Mihaela Stănciulescu

***

Foto și poem: Mihaela Stănciulescu

Lacrimile ploii își găsesc popas pe obraiji florilor care știu să tacă pentru că nu le e frică.