Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2025

Undeva, o zi de noiembrie

Imagine
Astăzi m-am umplut de mare și mi-am revărsat sufletul în seninul așternut peste timpul acum.  A fost momentul acela în care ești doar tu și atât, când nu-ti pasa de nimic dar nimicul înseamă totul. Adâncul marii care s-a revărsat în privirea mea este nelegiuit de divin iar azurul pe care îl aduce în valuri de poeme încă nescrise, este un fel de acoperire de inima și infinit.  Între cer și mare, azi, am fost doar eu și un gând de noiembrie întârziat în recun ostinta.  A fost o zi ca o prevestire a apusului inevitabil venit tăcut și profund, furișat în privirile tuturor și adâncit printre ridurile trecutului azi și abia topit spre mâine. Dacă am înțelege că între răsărit și apus, suntem noi, goi de conținut și plini de fapte, căutători prin infinitul ce ni se topește sub tălpile arzând de drumuri ocolitoare, ne-am trezi cu noaptea în cap ca să nu pierdem nicio o zăbavă din începutul fiecărei clipe.  Ne-am revărsa în lumină și ne-am preface în chemare, lăsându-ne purtaț...

Să ne împroprietărim sufletele cu îngeri

Imagine
  Toamna își poartă clipele veninde prin culori anume pictate de niște îngeri care au făcut economie de curcubeu. Și-au strâns aripile obosite de ploaie, le-au scuturat peste niște râuri înseninate de timp și din preaprlinul de lumină au făcut clipe arămii pe care le-au ruginit pe la colțuri.  Au mai luat cu împrumut de prin coaja unor copaci seculari niște sevă de răbdare ca să o răstoarne pe șevalete de frunze răscolite de vânt sau nepăsare. De fapt, frunzele au ieșit în calea vântului, ferindu-se de nepăsare căci s-ar fi topit în nimicul unui ieri trăit degeaba. Soarele se strecura spre apus, obosit de vâlva care i-a grăbit răsăritul. Spera să-și liniștească aprinderea printre adierile unor rugăciuni rostite cu suflet. Semăna a vecernie calea înserării iar, undeva, pe un colț de rai, un pruncuț se împreuna cu Hristos. S-a oprit un bob zăbavă să-i mângâie chipul luminat de destin și a cules din liniștea clipei de împlinire darul de început, ca să-i fie calea izbândă.  C...